Dimitrie Stelaru şi paradigma poetică a anilor ‘40

Scopul lucrării de faţă este de a oferi, în premieră, o analiză critică aprofundată a operei lui Dimitrie Stelaru, în integralitatea ei. În plus, este reliefat contextul poetic al anilor ’40, mai precis al perioadei 1937-1947 (cuprinsă generic între debutul lui Emil Botta cu Întunecatul April şi ultimul an în care se mai poate publica liber) cu intenţia de a evidenţia că atunci s-a afirmat în literatura română o nouă paradigmă poetică, ce trebuie să-şi marcheze în conştiinţa criticii, cât se poate de pregnant, statutul de reper. Prin ea se produce despărţirea de radicalismul modernist (înţeles în sens larg, adică cuprinzând atât purismul, ermetismul, cât şi poeticile avangardei) şi revenirea la expresivitate, una ce însă a filtrat şi asimilat lucrurile „viabile” din acesta.