„Satul meu natal va dispărea și va rămâne numai bolta cerească deasupra lui. Voi fi singurul poet din lume fără sat natal. Dumnezeu ne bate prin pustietate. Dacă străbați ulițele satului, altădată prosper și plin de voci calde de om, de copii și tineri înveșmântați în straiele veseliei, vezi neantul cum își face tot mai multă înfățișare, vezi peste tot lipsa din peisaj a omului, vezi case părăsite pe orice uliță. Și culmea ironiei: azi, deși totul e pustiu, pe ulița lui Vlasin Salustiu, zis Sever, nu mai cântă cucuveaua a pustietate așa ca altădată. Acuma când ar fi cazul… Poate a emigrat și ea. E trist, foarte trist! Într-un fel prezentul se răzbună pe trecutul nostru în care n-am putut să asigurăm din timp fraților noștri, copiilor noștri cele mai optime condiții de trai acasă la ei, iar acum ei părăsesc dezamăgiți aceste locuri pentru totdeauna. De treizeci de ani nimeni nu s-a reîntors să-și reocupe casa lui natală părăsită, cu păianjeni și mușchi verde la colțuri, cu toții au plecat să nu se mai întoarcă, au plecat cât mai mulți prin Italia, Franța, Germania, Spania, Anglia, America. E un blestem și o răzbunare pentru timpul când eram ținuți prizonieri în propria‑ne țară. […] Pe fiecare uliță, acum asfaltată, cu conducta de gaz metan la poartă și curent electric, se află cinci-șase case părăsite. Sunt eu cel care trec prin amurg pe ulița știută și nu știu ce se va întâmpla cu viața mea. Duc cu mine teze, antiteze, ipoteze și sinteze… Fac bilanțuri și deodată scutur lanțurile singurătății mele. Gavrilor scutură lanțul… Obișnuit mai mult cu stilistica pădurii, cu lirica ei, redescopăr și-n acest sat germenii tristeții și ai amărăciunii. Sunt vocea narativă a acestui ținut desțelenit care a înțepenit. M-am frământat toată noaptea în fosta casă a copilăriei mele în care n-am putut să adorm liniștit ca în copilărie și adolescență. Frumoși nori violeți văd pe cer. Ei dispar repede, se evaporă așa cum se evaporă încet, încet întregul sat. Moartea unui sat e ceva ce se petrece foarte rar, dar acest rar se-ntâmplă tot mai des în ultimul timp în țara noastră și mi-a fost dat tocmai mie să-l întâmpin, să-l cunosc, să-l realizez și să-l actualizez, să îl conștientizez în însemnările mele internaționale, traduse-n limba engleză de Andrei Cornea. Va trebui ca de acum înainte să ne obișnuim cu moartea satelor, dacă nu cumva ne-am și obișnuit deja. Mai bine murea Gavrilor înaintea morții satului său. El rămâne singurul poet fără sat natal.” (Gavril Moldovan)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.