Fascinaţia Absolutului – Simboluri ale desăvârşirii spirituale în creaţia voiculesciană

A încerca să prezinţi, fie şi într-o mică măsură, opera literară a lui Vasile Voiculescu fără să fi experimentat „marile lui trăiri sufleteşti şi spirituale este un act de mare curaj”.

Pentru Vasile Voiculescu, medic creştin, care îşi ia ca model spiritual icoana celor doi doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, „credinţa reprezintă unica modalitate de comunicare cu transcendentul şi totodată o însuşire organică a omului”2, „prin care el îşi află adevărata măsură a fiinţei sale”.

De la începutul creaţiei sale – când poezia are o „materialitate aproape convulsivă, rebelă, greu de stăpînit” – până la ultimul Sonet, când versul are rezonanţa unui susur de izvor suspendat – se observă aceeaşi „obsesie a cuvîntului plin de viaţă, atras deopotrivă de cer şi de pămînt”, Cuvânt care mai apoi se face Trup, căci „Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”.5 Experienţa religioasă a unui scriitor se poate manifesta în opera lui ca o interpretare şi aprofundare a unei relaţii personale cu divinitatea.