Jurnale

În ultimii ani, Dorli Blaga a ieşit încet din tăcere şi a început să vorbească despre părinţii ei, despre sine. Ceea ce spune în interviuri, scrise ori televizate, în cărţi (vezi, mai ales, Tatăl meu, Lucian Blaga – Biblioteca Apostrof, 2004) e demn de toată atenţia. Cu o eleganţă înnăscută, îşi depăşeşte piedicile interioare, tristeţea de a fi pentru ceilalţi doar copilul cuiva („Cum să transmiţi adevărul tău altuia?” se întreabă în convorbirea cu Mircea Vasilescu, şi ea în volum), încântată de libertate: „Aşa trebuie acum citite cărţile, dar şi «dosarele», fără crispări, uneori cu umor, liber, degajat… sau cu melancolie…”. În noua carte personajul principal e Mama, frumoasa şi discreta Cornelia Brediceanu Blaga. Cartea cuprinde Jurnalul Corneliei din 1919, de Conferinţa de pace de la Paris, jurnalul din 1936, de la Viena, din 1937, de la Berna, jurnalul din 1939-1940, de la Cluj şi Bistriţa, din refugiu, din 1959. lor li se alătură scrisori, note, comentarii. De remarcat plăcerea plonjărilor în locuri şi timpuri ale memoriei.