„Cartea de faţă este înainte de toate o… sinteză! Nu un tratat doct – preţios şi pretenţios, destinat unui public specializat şi, implicit, limitat ca număr – pentru „descifrarea” căruia este nevoie de bibliografie sau abundente note de subsol. Este mai degrabă vorba despre o coagulare a unor stări de fapt sesizabile de către (aproape) oricine, dar care devenind locuri comune trec cel mai adesea neobservate, transformându-ne în „robi” ai cotidianului. Acesta este meritul şi miza cărţii lui Adrian Florea: de a ne atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă rutina, obişnuinţa, clişeul. Într-un anumit fel, şi nu foarte adesea, stereotipurile ajută şi simplifică existenţa, însă numai în măsura în care le conştientizăm şi le folosim deliberat, caz în care devin un fel de panaceu, sprijin sau chiar armă de (auto)apărare. Dar, cum am spus deja, nu acesta este aspectul care îl interesează pe autor. Adrian Florea pune accentul pe faptul că obişnuinţa (a doua natură a omului, nu?!) ne poate juca cel mai neplăcut şi periculos renghi: în ciuda aparenţelor, nu ne ajută să comunicăm. Dimpotrivă, apelând, în orice domeniu – micro- (familie, prieteni) sau macrosocial (comunitate, serviciu ş.a.) – la formulele „consacrate” nu facem, involuntar chiar, decât să… ne prefacem că îi acordăm atenţie celuilalt! Cu alte cuvinte, ne achităm de o obligaţie, constrânşi fiind de norme, fără niciun fel de implicare. Ca să nu mai vorbim de depersonalizarea accentuată pe care acest comportament o induce. Respectul faţă de sine se traduce şi (sau mai ales) prin respectul faţă de ceilalţi. Dar, dacă ne simţim jigniţi când cineva ne tratează „la grămadă” (spunând, de pildă, că aparţinem unei comunităţi necivilizate deoarece concetăţenii noştrii – noi nu, evident, niciodată noi nu! – scuipă coji de seminţe pe… stadioane), oare nu la fel procedăm şi noi atunci când, spre a folosi un exemplu dat de autor, sub pretextul că nu avem timp, trimitem de sărbători aceeaşi felicitare, cu text standard şi dacă se poate gata tipărit, tuturor rudelor şi amicilor?! Ba, cam da! Şi, fiindcă tot veni vorba, nu aşa procedăm, majoritarea şi majoritar, în relaţiile de serviciu, pe stradă, cu vecinii, în relaţiile cu copiii ş.a.m.d.?! Ba… cam da…!”
Ioan Pavel Azap
Recenzii
Nu există recenzii până acum.