Martorul

Încă din cartea de debut, Bărbaţii (1984), şi din Reîntoarceri (1987), Valer Chioreanu se aşeză în linia prozei ardeleneşti în care echilibrul între întrebările eroului/autorului şi ale vremii sale se rotunjeşte în enunţuri cu substrat etic. Intenţia de a găsi un rost dincolo de aparenţe, de a releva structura intimă, eternă a unei colectivităţi supuse gesticulaţiei istorice e prezentă şi în Martorul, definitorie o dată în plus pentru prozatorul clujean. Atent la nuanţele şi subtextele mărturiilor sale – „raporturile dintre oameni încep de la vorbe, continuă cu vorbele şi se sfârşesc cand sfârşesc vorbele” –, prozatorul descrie conduita individuală în legatură cu gesticulaţia colectivă, de data asta dintr-o perspectivă liberă, descărcată de tabu-uri, dar rămânând preocupat de „dreptatea” judecăţilor sale.