Niculae a Truţîî şi Papa de la Roma

     Pe vremuri, ominilor de la Cetea le plăcea să povestească… Niculae a lui Truță, de la noi din sat, avea daru’ poveștilor… Spunea mai mult povești despre război și așa zâcea, să-l audă mai ales muierile, ca să să mire de isprăvile lui… […]      Pănă s-o dus în cătănie, Niculae și-o dus traiu’ pe lângă Coliba Truțîî, cu oăile și cu vacile, da’ când s-o-ntors din cătănie o vint înschimbat, de gândeai că-i altu’…
     La pod la Ocoșu, unde-i acuma nucu’ ăla mare, înainte era o salcă… Dumineca, acolo să aduna lumea la joc… Ouțu’, care avea clanetă și-o fost făcut sus, în salcă, on loc, în care stătea ca pe-un scăunuț… Avea o scară pe care să suia acolo, de cânta și ominii jucau sub salcă… Mai era unu’ care zâcea la ceteră și când făceau câteo pauză, Niculae începea să povistească de-a lui:
     ‒ Ei Doamne, că mult am umblat și prin multe-am trecut, zâcé el la început și lumea să aduna lângă el și-l asculta… Din cătănie, multe aș avé să vă povistesc, că io am fost cătană șepte ai și am făcut la multe arme, că așa era pe vremea mé, te ducéi unde te trimeté și unde-ți era rânduit de Dumnezău drăguțu’…
     Niculae era on om înalt și slăbuț… Umbla c-o pălărie neagră și era crâsnic la bisericuța noastă, greco-catolică… Știé multe povești, da’ spuné mai des isprăvile lui grozave din cătănie… El, săracu’, o fost cătană la tăte armele… După împrejurări… Când o fost la aviație, când la marină… când o fost sanitar…
     Lumea îi cam cunoștea poveștile, da’ oricât le spunea, la oameni tăt le era drag să-l asculte… Stăteau cu gura căscată și-l ascultau… Tăț’ să mirau de unde le scoate și cum le ticluiește… Era om al durerii Niculae Truță… Îi făcea să râdă pe alții, da’ el nu râdea… ca și când asta era chezășie, că cele spuse de el, chiar așa s-or petrecut… […]      Pe unde-o umblat, Niculae a Truțîî ’ s-o descurcat și de rușine nu s-o făcut… Poate că asta nici n-ar fi așa de mirare… Că omu’ de la noi, trecut prin atâtea năcazuri, pe unde mere în lume răzbește și să întoarce înțelepțit de la școala vieții, unde fiecare durere i-o-nvățătură…