O poetică a corespondenţei intime în literatura română a secolului al XX-lea

Cartea Mirelei Tomoiagă este o carte curajoasă, din mai multe motive: subiectul este unul incomod – atît pentru cercetătorul care a avut de a face cu un obiect de studiu singular, dificil de aprehendat, cît şi pentru cititorul care s-ar aştepta să găsească într-însa anecdote şi alte asemenea pricini de interes incidentale şi minore. Pentru că mizele autoarei sunt… în altă parte (iar ele sunt nu mai puţin polemice, din această pricină), şi anume – în construcţia unui demers ştiinţific riguros, aplicat asupra unor dimensiuni sau concepte care tind, adesea, în paraliteratura eseistică românească a vremurilor noastre, să alunece în vag: intimism şi intimitate, biografism şi modernism, ficţionalitate şi narativitate, identitate şi autenticitate, ca şi altele de aceeaşi „plămadă” conceptuală. Un demers care deschide o arie tematică nouă în cercetarea literară de la noi, şi o face într-un mod care ne permite să visăm deja la posibilele lor continuări.

Ioana Bot