Tratatul despre vis

Faptul de a visa a fost înţeles, întotdeauna, ca un fenomen straniu. Visul a produs şi produce o stare de nelinişte, fiindcă ordinea obişnuită a lucrurilor pare subminată de o întrebare inevitabilă: există o altă lume, pe care eu nu o văd decât într‑o stare specială, somnul? Ce fel de lume e aceasta, ce legi o guvernează, de vreme ce, după trezire, în ciuda sentimentului că am trăit o altă viaţă, revin în aceeaşi realitate din care „am plecat”? Posed, oare, un alt trup, un alt suflet, o altă minte, de care numai în împrejurările aduse de vis îmi dau seama? Sau, poate, mi se trimit mesaje pe care eu nu le înţeleg… Am trăit cumva, într‑o altă vreme, o viaţă a cărei amintire revine în vis, când, eliberat de diferite constrângeri, sufletul ajunge din nou acolo, în acel timp? Cine stăpâneşte tainele acelei vieţi? E posibil să văd ceea ce are să vină şi, ca un favor, mi se trimite un avertisment? Ş.a.m.d.

Evident, literatura nu putea rămâne nepăsătoare la aceste întrebări, după cum nici ştiinţa. Felul cum ele, în primul rând, au dat răspunsuri rămâne unul din criteriile de cercetare a contribuţiei diferitelor epoci la evoluţia gândirii umane. Impresionanta carte a lui Albert Béguin (apărută într‑o primă ediţie în 1937) se deschide cu această frază semnificativă: „Orice epocă a gândirii umane s‑ar putea defini, cu destulă profunzime, prin relaţiile pe care le stabileşte între vis şi starea de veghe”. Mergând mai departe, în linia asocierilor între vis şi literatură, între faptul de a visa şi de a crea, între vis şi anumite specii literare, credem că datele fundamentale ale unei epoci pot fi determinate prin studiul situării ei faţă de ficţiune. S. Freud apropia, în eseul Scriitorul şi activitatea fantasmatică, visul de creaţia literară, considerând că resorturile din care se nasc nu se deosebesc prea mult. Creaţia, rod al efortului celui ce „visează cu ochii deschişi”, se aseamănă cu visul nocturn prin trăsătura principală de a fi, într‑un grad mai mare sau mai mic, expresia împlinirii unei dorinţe.(Ovidiu Moceanu)

Premiul Academiei Române (2014)