Povestiri carnivore

Bernard Quiriny s-a născut în 1978 în Belgia, iar în prezent locuiește în Franța. A publicat numeroase volume de povestiri fantastice, printre care Contes carnivores (Premiul Rossel 2008), Histoires assassines (2015), Vies conjugales (2018) și Nouvelles nocturnes (2025), dar și o serie de romane: Le village évanoui (2014), L’affaire Mayerling (2018), Portrait du baron d’Handrax (2022) și un eseu despre scriitorul Henri de Régnier (Monsieur Spleen, 2013). Scrie cu regularitate articole literare în mai multe cotidiene franceze, printre care Lire și L’Opinion.

*

Deși intrigile nuvelelor lui Bernard Quiriny se construiesc în jurul unui element supranatural, precum învierea morților, lichefierea unui schelet sau dedublarea, acea faimoasă transgresare a legilor lumii reale – despre care pomenesc Louis Vax și Roger Caillois – nu mai are loc. Personajele lui Quiriny, plasate în centrul experienței fantastice, devin martore sau victime ale supranaturalului. Deși îl percep ca pe ceva uimitor și totodată nefiresc, ele îl acceptă fără nicio împotrivire. Imposibil, dar totuși prezent, neobișnuitul nu zdruncină adevărurile deja existente și nici conștiințele, nu stârnește, „strania familiaritate” și nici criza rațiunii din care, de obicei, ia naștere spaima definitorie a fantasticului; el aparține, pur și simplu, unei realități care se dovedește a fi, pe de-a-ntregul, bizară. Acest mod de a percepe, de a simți și de a vedea supranaturalul ne permite să înțelegem de ce frica nu e niciodată prezentă în textele lui Bernard Quiriny. Astfel, el se îndepărtează de Poe, Melville sau Wilde, cu care e adesea comparat, și se apropie mai degrabă de marii maeștri ai ludicului absurd, Borges, Cortázar, Calvino, Aymé, scriitori care, în loc să-și înspăimânte cititorii, îi fac să zâmbească sau chiar să râdă. La urma urmei, umorul, când hilar, când sarcastic, dacă nu de-a dreptul negru și tăios, traversează întreaga operă a scriitorului belgian de limbă franceză și constituie unul dintre cele mai importante ingrediente ale alchimiei sale literare.

Renata Bizek-Tatara