Cartea e una din cele mai bune lucrări de etnografie ce avem până astăzi cu privite la poporul nostru, cu care ne fălim sau de care ne batem joc (de multe ori facem întâiul lucru pentru solemnităţi şi publicitate, iar celălalt în intimitate), fără să-l cunoaştem cât e de plin de interes, de culoare, de energie – de viaţă în manifestaţiile ei felurite. Cei doi moţi au scris cu pricepere şi cu drag despre moţii lor – aşa cum nu și-a mai amintit la noi nimeni despre ai lui din satul natal, din ținutul lui, după ce pașii i s-au pierdut pe drumul de înstrăinare al traiului.
N. Iorga
Recenzii
Nu există recenzii până acum.