Scene din viaţa unui provincial

„…N-am crezut niciodată că voi cădea atât de uşor în capcana amintirilor, n-am crezut niciodată că voi putea să spun atât de multe despre oraşul acesta şi oamenii lui, despre locuri nemaiîntâlnite, despre parfumul unic al provinciei”.

De ce despre provincie? Îmi aduc aminte de câteva fraze din Jurnal 1935-1944, al lui Mihail Sebastian, care vorbea despre provincie numind-o „singura categorie autentică pe care se poate conta în ţara asta în care toate se vânzolesc şi se contestă”.

E foarte greu să ocoleşti amintirile. Octavian Paler spunea cândva: „mă lovesc de amintiri ca de un zid”. Pentru mine, micul orăşel ardelenesc, oraşul copilăriei şi al adolescenţei mele, va rămâne „zidul” de care mă voi lovi mereu.

„…Străzi pe care le ştiu piatră cu piatră, locuri în care m-aş fi putut mişca şi cu ochii închişi, case vechi, încă rămase în picioare, lângă care, uneori, mă opream în zori, ieşind de la vreo petrecere, grădini înecate de verdeaţă”.

Nu o dată, revenind pentru câteva zile în casa bunicii, unde nu mai locuia nimeni, îmi închipuiam că dincolo de poartă voi găsi lucruri extraordinare la fel ca şi eroina lui Lewis din Alice în ţara minunilor care, deschizând mereu uşi sau ferestre, trecea într-un alt spaţiu, într-o altă lume. Probabil că dincolo de uşa casei se află copilăria şi adolescenţa mea şi ceva trebuie să mai fi rămas din ele.

Dacă a pleca înseamnă a muri puţin, a te reîntoarce cu siguranţă înseamnă a renaşte şi a te regăsi.

Ioan Meghea