Scorpionul şi fecioara

M-am dus la casa de la ţară, săuit de agitaţia oraşului, să-mi încarc bateriile, cum se spune frecvent. De fapt, e casa copilăriei. După moartea părinţilor mi-am propus ferm sănu o înstrăinez, sănu o vând. Satul e izolat de lume, iar posibilul preţ de vânzare ar fi fost derizoriu.

       Cum ajung, aerisesc. Mirosul de var umed nu-mi displace, însă înlătur pânzele de păianjen. A mai rămas pe uliţădoar casa mea şi –vizavi –casa lui Gusti, vândutăşi revândutăunor diverse persoane de la oraş. E februarie, dar gerurile legendare nu apar. Puţinăzăpadăpăteazăoblic copacii descărnaţi. Un uşor miros de putreziciune stăruie în aerul blând. (Povestirea Uneori e mai bine să nu priveşti înapoi)