Ţapul şi ţeapa

     Când eram copil îmi plăcea să mă joc adesea „de-a școala”. Îmi făceam un catalog dintr-un bloc de desen, adunam de prin vecini câteva fete și câțiva băieți și jocul începea, dar se termina atât de repede și de dezamăgitor pentru mine (bănuiți de ce).

     Mai târziu, jocul a devenit o activitate cât se poate de serioasă și responsabilă pentru mine, dar, din păcate, de atâtea ori la fel de dezamăgitoare, doar că a durat un pic mai mult (mai bine de 32 de ani). Ei bine, în toată această perioadă, m-am perindat pe la vreo șapte școli, am funcționat la toate nivelurile de învățământ preuniversitar și am întâlnit situații și situații, oameni și oameni.

     La ce constatare am ajuns?!

     Că învățământul românesc, aflându-se prea mult în situația de „țap ispășitor”, ca urmare a așa-ziselor reforme ce i s-au aplicat de-a lungul timpului, a ajuns într-o stare în care are nevoie de reanimare. Oare și-ar putea reveni cât de cât dacă i-am injecta o mică doză de „satiră și umor”?

      „Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist” (vorba filosofului).

Autoarea