Valoarea studiului stă, în primul rând, în aplicaţia şi minuţia cercetării. Pe axa timpului, subiectul este încadrat într-o diagramă largă, cuprinzătoare, care începe de la preliminariile istorice ale fenomenului studiat şi duce până în prezent. Ceea ce face ca determinările istorice să apară limpezi, în substanţa, ordinea şi înlănţuirea lor cauzală. Pe verticala propriului ei conţinut, literatura lui Alexandru Ivasiuc este sondată până la ultimul nivel, cel microtextual, nefiind ignorat nici peritextul, cu sugestiile lui. Aici întâlnim materia densă a părţii de rezistenţă a lucrării: analiza atentă, minuţioasă, mereu vegheată şi orientată de razele călăuzitoare ale unor tehnici şi metode de interpretare a textului narativ dintre cele mai proaspete şi mai eficiente, dintre care, o parte importantă sunt relativ puţin cunoscute, încă, la noi. De altfel, lista bibliografică stă mărturie: titlurile de studii încă netraduse în limba română ocupă o pondere importantă aici. La finalul acestui travaliu, ca într-o limpezime de orizont, obiectivul principal al cercetării, explicit formulat în studiu: tehnici narative şi aspecte ale subversivităţii în proza unuia din cei mai importanţi scriitori ai noştri dintr-o importantă generaţie, este în termenii cei mai convingători realizat.
Prof.univ.dr. Mircea Tomuş
Recenzii
Nu există recenzii până acum.