Ideea acestei cărți a apărut inițial din nevoia asigurării suportului de curs pentru studenții Facultăților de Nutriție și Dietetică din cadrul Universităților noastre, și de aceea formatul și observațiile particulare. Însă lucrarea se adresează deopotrivă și colegilor care se pregătesc în specialitatea Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, și nu numai, fiind evidentă nevoia lor de informație structurată pe această temă.
Fără a avea pretenția de a fi exhaustivă, sperăm că această carte va fi primită bine și utilă profesioniștilor din domeniu, și tuturor celor interesați de terapia medicală nutrițională a diabetului zaharat și a principalelor boli metabolice.
Experiența atâtor ani de practică clinică ne-a confirmat ceea ce literatura de specialitate prin dovezile științifice a indicat, și anume că intervenția nutrițională promptă, adecvată și susținută aduce beneficii imediate și pe termen lung, și constituie piatra de temelie a prevenției și managementului diabetului zaharat și a celorlalte boli metabolice, care au un impact epidemiologic semnificativ și implicații nu doar individuale, dar și familiale, sociale și economice.
Simona Cernea




Recenzii
Nu există recenzii până acum.