Susținute cu un condei harnic și talentat, contribuțiile istoriografice ce-i aparțin lui Ionuț Țene se evidențiază, între altele, printr-o diversitate tematică în care pot fi întâlnite Clujul universitar în primii ani postbelici, reconstituiri ale unor biografii de factură națională (politice și ecleziastice), sistemul concentraționar comunist etc. […] Cu privire la etnogeneza românilor, se cunoaște că aceasta a fost cercetată și argumentată, cumva firesc, cu predilecție în raport cu teritoriul României. Or, cartea lui Ionuț Țene lărgește cadrul, reflectorul cercetătorului fiind orientat către valahii din Balcani și, cu totul deosebit, către goralii/vlașii din Munții Tatra. În cel din urmă caz este surprins un proces complex al supraviețuirii și expansiunii lumii valaho-române, a cărui coloană vertebrală a fost asigurată de relieful montan balcanic și mai ales de arcul carpatic. Munții au ținut loc de pavăză în fața vicisitudinilor istoriei, au fost teritoriu de transhumanță înspre pășunile cele râvnite, au fost factorul hotărâtor care a facilitat mobilitatea surprinzător de amplă a valahilor, cu predilecție de la sud la nord.
Cornel Jurju
*
Un merit esențial al volumului constă în reconstituirea unei geografii istorice valahe extinse, care transcende granițele statale moderne și repune în discuție paradigme consacrate privind etnogeneza și mobilitatea populațiilor romanice din Europa Centrală și de Est. Analiza conceptelor de Valahia Mare și Valahia Mică, a dreptului cutumiar cunoscut sub numele de Jus Valachicum, precum și a practicilor pastorale transhumante, evidențiază existența unei continuități culturale și juridice românești pe un areal mult mai vast decât cel recunoscut tradițional.
Avram Fițiu

India. Scrieri despre cultura, istoria şi identitatea indiană 

Recenzii
Nu există recenzii până acum.