Convinsă că „refuzul de a gândi poate fi o acțiune politică, mai ales atunci când gândirea este ceva la care te obligă statul”, scriitoarea norvegiană Lotta Elstad publică, în anul 2017, o carte intitulată, aparent neverosimil, „Refuz să gândesc”, care va deveni senzația literară a momentului în țara fiordurilor, fiind încununată și cu prestigiosul Premiu Oslo pentru cel mai bun roman.

Personalitate aparte și prezență extrem de vie în spațiul cultural norvegian, afirmată în calitate de istoric, jurnalist, editor de non-ficțiune, tânăra Lotta Elstad (născută în 1982), cucerește rapid, după debutul său literar din 2008, și cititorii de ficțiune, iar recentul său roman „Refuz să gândesc” consacră un talent indiscutabil. „Îmi place contrastul dintre o temă dificilă sau serioasă și comedie. Doar așa este viața”, spunea autoarea, în încercarea de a defini succint acest text. Un text care, prin tematica abordată (dreptul/libertatea de alegere a femeii de a avea sau nu un copil, criza/crizele cu care Europa zilelor noastre pare a se confrunta constant, tensiunile mai mult sau mai puțin evidente dintre diferitele orientări politice ale Scandinaviei și nu numai) a suscitat vii discuții nu doar în țara natală a Lottei Elstad, ci și pretutindeni unde a fost tradus. Dar, deopotrivă, a cucerit cititorii – mai cu seamă pe cei tineri, descriind exact lumea în care aceștia se mișcă, iau decizii și încearcă să-și construiască viitorul.

Dar Hedda din „Refuz să gândesc”, chiar fără să fie o a doua Hedda Gabler (cu toate că, desigur, cititorul va avea, fie și involuntar în minte acest model literar, mai cu seamă pentru că e vorba despre o norvegiană, iar legătura cu protagonistele teatrului lui Henrik Ibsen se face, aproape pe nesimțite, cu atât mai mult cu cât e vorba despre decizii importante și alegeri ce pot avea consecințe însemnate!), e o femeie puternică. Și care pune mai presus de orice dreptul ei de a fi cine alege să fie și de a avea viața pe care ea însăși și-o hotărăște. Prin urmare, decide să lupte cu sistemul – medical și administrativ-birocratic – chiar cu armele pe care acesta i le pune la dispoziție. Și să nu abdice de la lucrurile în care crede cu adevărat. Femeie modernă și voluntară, mândră de ce a realizat în viață și de ceea ce a dobândit prin propriile forțe, inclusiv de micuțul ei apartament și de slujba ei, fie și pasageră, în presă, Hedda hotărăște să aleagă, și în această situație limită, libertatea. Chiar dacă asta înseamnă să-i contrarieze pe mulți, să-i contrazică fățiș pe unii și să riște să-i piardă pe alții pe care îi credea apropiați. Dar cui nu i se întâmplă să-și contrazică apropiații ori să-i piardă definitiv sau temporar pe cei pe care-i credea prieteni, pare a se întreba, subtextual și retoric, autoarea romanului de față.

Fără să vrea să convingă pe cineva de adevărul sau de justețea alegerilor personajului său, dar și fără să cedeze în fața sentimentalismelor de prisos și a literaturii așa-zis frumoase, Lotta Elstad reușește să-și țină cititorul atent și mereu conectat la realitatea – la actualitatea! – unui text care provoacă în mod deliberat toate clișeele de gândire ori de comportament ale societății în care trăim și ale consum(er)ismului zilelor noastre. Și are, pe deasupra, temeritatea de a-și provoca toți cititorii, indiferent de vârstă, să mediteze chiar și asupra acelor lucruri pe care, adesea, pare mai comod să le ignori. I s-ar putea reproșa (i s-a și reproșat de către unii exegeți…) Heddei din acest roman că într-un fel, dacă nu cumva în mai multe, fuge de răspundere și că refuză să-și asume responsabilitatea propriilor sale fapte. Dar, dacă fuge, ea fuge, în anumite momente, doar de sine – și asta doar pentru a putea avea o perspectivă mai clară asupra propriei vieți și a găsi curajul de a se afirma așa cum este în fața tuturor. Așa cum este și nu așa cum cineva ar putea să (și)-o dorească…

Pe lângă toate acestea, „Refuz să gândesc”, romanul Lottei Elstad, oferă și o grăitoare și cuprinzătoare imagine a lumii zilelor noastre. Nu o frescă socială, asemenea marilor romane ale secolului trecut, ci o imagine expresivă, asemenea unui instantaneu fotografic care dezvăluie mult și multe – chiar și în afara contururilor care sunt cele mai evidente ori a celor situate în prim-plan. Lumea norvegiană contemporană, cu politețea și eficiența ei, dar și cu abia simțita dorință de a include totul și pe toți în niște modele comportamentale prestabilite, se dezvăluie cititorului pe nesimțite, cumva în fundalul aventurilor Heddei, dar creând, pentru acestea, cadrul fără de care ele nu ar fi putut avea loc. Prinsă ea însăși între tensiunile tot mai evidente dintre încrederea totală în știință, convingerea în puterea banului de a deschide orice ușă și nevoia de a-și păstra libertatea de alegere în orice condiții, Hedda Møller dublează în permanență călătoria fizică dus-întors prin Europa cu o alta, interioară, dificil drum al completei descoperiri de sine, finalizată prin curajul de a-și afirma adevărata individualitate și de a-și rosti cu glas tare propriile adevăruri. Totul e spus în capitole scurte, alternând prezentul cu trecutul, ca într-un uriaș caleidoscop, ce are, nu o dată, un efect hipnotic asupra cititorului.

În acest fel, din aparent facil demers ironico-satiric, din exercițiu ludic ori de umor negru sau exemplu de parti-pris feminist, romanul scris de Lotta Elstad se transformă, pe nesimțite, și într-o meditație ce vizează realitățile Europei de azi, politica ei (mai mult sau mai puțin corectă…), dar și măsura în care o femeie mai poate rămâne fidelă propriilor convingeri într-o lume aflată într-o perpetuă transformare și în mijlocul unui univers în care ziua de mâine poate fi atât de diferită de cea de azi.

Lotta Elstad, „Refuz să  gândesc”, traducere și note de Ana Suărășan, prefață de Sanda Tomescu Baciu, postfață de Ana Suărășan, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2020