DOC.EU. Revistă anuală interdisciplinară An 8, Nr. 10/decembrie 2024

„În trecut, chiar și în trecutul apropiat, regulile comunităților, legile nescrise, erau prelungiri ale credinței, ale religiei. În comunitățile arhaice nimic nu se întâmpla neorânduit. Iar rânduiala se suprapunea cu voia lui Dumnezeu. De altfel, înainte de a exista orice lege scrisă, legea oamenilor era religia, era credința în Dumnezeu. Mai mult decât atât, fiecare știa – chiar dacă nu credea deplin sau necontenit – că Dumnezeu este în fiecare dintre oameni. Dumnezeu era în oameni, Dumnezeu era în orice cuvânt, căci toată lumea știa că Dumnezeu este Cuvântul.

În ciuda evoluției tehnicii și a faptului că religia pierde teren în societatea contemporană, încă mai simțim zilnic manifestări ale sacrului în profanul ce ne înconjoară. Pentru foarte mulți dintre noi religia, obiceiurile, tradițiile, datinile, cutumele sunt încă legi nescrise, în care credem și pe care le respectăm. Portul tradițional, țesăturile tradiționale, casele tradiționale sunt încă prețuite de tineri, de oamenii timpului și conservate cu atenție.

Dacă azi dovezile de revelare/revelație a sacrului în profan sunt mai puține, situația nu se explică prin evanescența sacrului, prin absența lui Dumnezeu din viețile noastre. Explicația este aceea că noi suntem mai puțin dispuși să vedem manifestările sacrului în teluricul cotidian.” (Alexandra-Florina Mănescu).