Multiseculara istorie a poporului român, atât de bogată în fapte și evenimente memorabile, înfățișează, ca pe una dintre cele mai caracteristice trăsături ale sale, lupta necontenită, statornică și hotărâtă pentru realizarea unității statale.
Idealul Unirii, care a însuflețit din cele mai îndepărtate vremuri poporul nostru în lupta sa pentru dreptate socială, libertate națională, independență și progres, nu era o simplă dorință, doar un vis, ci o necesitate istorică de primă însemnătate, cu puternice temelii obiective, pe care nimeni nu le putea contesta, ca: unitate etnică, de limbă, de forme de viață și port, de credință și obiceiuri, de cultură.
Fie că trăiau de o parte sau alta a Carpaților, fie că își duceau viața, traiul și munca în zone diferite, dorința de a fi uniți într-o țară mare și prosperă a constituit un deziderat major al tuturor românilor.
Lucrarea de față, dedicată Centenarului Marii Uniri, a făuririi statului național unitar român modern, are drept scop analiza faptelor, a evenimentelor ce s-au petrecut pe teritoriul comitatului Turda, viitorul județ Turda-Arieș în anii premergători Marii Uniri, participarea locuitorilor români la marele eveniment ce a avut loc la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, precum și felul cum au evoluat lucrurile în anii următori, până în prezent.
Dar, mai întâi, câteva aprecieri în legătură cu „Țara Ardealului și Banatului”, cu Transilvania.
Mari istorici, oameni de cultură, politicieni din toate vremurile, din țară și străinătate, au studiat cu multă atenție, cu mult interes, întregul spațiu transilvan, aducând cuvinte de apreciere, vorbe de mare preț, valoare și laudă pământului și oamenilor acestor locuri, considerând acest teritoriu, întreaga zonă care se va uni după îndelungate lupte și după mulți ani cu românii din Vechiul Regat, ca fiind printre cele mai frumoase și mai atrăgătoare creaturi ale lumii.
Autorul
Recenzii
Nu există recenzii până acum.