Personaje şi momente din fresca medicinei româneşti

     „La începutul veacului al XXI-lea lumea trăieşte o perioadă de prefaceri, majoritatea fiind pozitive, dar şi de deosebite tensiuni sociale. Interesul pentru studiul trecutului s-a diminuat într-o anumită măsură şi multe lecţii date de istoria omenirii sunt insuficient cunoscute sau nu sunt puse în practică. În acest context, ar fi util ca recursul la istorie să fie făcut mai frecvent de către diferitele grupuri sociale, mai ales de către absolvenţii studiilor superioare.

     Dintre intelectuali, medicii au o situaţie specială. În accepţiunea generală, ei au datoria de a ţine pasul cu înnoirile contemporane ale medicinii, astfel ca să fie cât mai de folos comunităţii şi, în mod special, celor bolnavi. Există, insă, şi un risc – acela ca medicii să rămână cantonaţi strict în prezent şi, astfel, să nu ia în calcul repere din trecut. Este cunoscut faptul că etapa actuală nu poate fi complet separată de epocile precedente, iar durata prezentului este mult mai mică decât a trecutului. În plus, schimbările care survin în contemporaneitate sunt frecvente. Datorită progresului accelerat al medicinii, ceea ce la un moment dat este apreciat ca fiind novator, poate deveni peste numai câteva decenii clasic sau chiar să fie considerat demodat. Faptul că transformările din prezent se desfăşoară într-un ritm deosebit de alert, ar putea să constituie un motiv pentru ca toţi intelectualii să acorde o atenţie sporită trecutului, iar medici să aibă un interes aparte pentru istoria proprii profesii, ca şi pentru istorie în general.

     Din perspectiva celor expuse anterior, se evidenţiază necesitatea că cei care se ocupă în mod profesionist de istoria medicinii să continue să realizeze cercetări şi studii de specialitate cu mai multă energie, pasiune şi consecvenţă şi să nu fie inhibaţi de opiniile persoanelor care nu preţuiesc iatro-istoria.”

Autorul