ION CRISTOFOR (n. 22 aprilie 1952, comuna Geaca, jud. Cluj) a absolvit Liceul industrial energetic din Cluj-Napoca (1972) şi Facultatea de Filologie din Cluj, secţia română-franceză (1976). Doctor în filologie cu lucrarea Aron Cotruş între revoltă şi rugăciune (2001) şi masterand al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (2006). A fost redactor la revistele Echinox (1974-1976), Tribuna (1987-2002), Bucovina literară (1998-1999), Cetatea culturală (1999-2009), Oraşul (din 2016). Poeziile sale au fost traduse în antologii şi volume de autor în limbile engleză, germană, spaniolă, catalană, suedeză, sârbă, japoneză, macedoneană, slovenă, cehă, maghiară, italiană, bulgară, portugheză, slovacă, aromână, turcă etc.
NOPȚI CU LUNĂ
Uneori
în nopțile cu lună plină
sătul de atâta singurătate
bunul Dumnezeu
dă norii adunați pe cer într-o parte
ca pe halatul de mătase al unei femei
lăsându-ne să ne bucurăm
că zărim pentru câteva clipe
sânul lunii.
În timp ce grăbită trece pe stradă
călugărița cea tânără târând
un geamantan de carton
în care duce capul tăiat
al sfântului Ioan Botezătorul.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.