acTrist (elogiul muzei). Poezie viscerală

„Alexandra nu este un poet obișnuit care, la fel ca ceilalți, se căznește să pună în cuvinte alese, în versuri albe sau ritmate, idei, emoții și sentimente ce survin din relația ei cu mediul ambiental și lumea personală. Fiindcă poezia ei nu-și are deloc originea în lumea psihologică a conștientului, ci în chiar aceea a misterului care se estompează în momentul actului dezvăluirii. Ceea ce este întru totul echivalent cu un act trist și chiar dacă poeta, fiind actriță de profesie, ne sugerează printr-un acrostih original că ar fi vorba de un actor trist, noi înțelegem perfect că sensul acestei metafore stă în geneza particulară a poeziei autentice. O poezie evanescentă, care este repede absorbită în staturile profunde ale sufletului, care nu este creată, ci se creează, o alcătuire ce nu este originară în lumea exterioară, ci în ascunzișurile subconștientului divinator, o artă care nu doar că descrie cercul nostru strâmt în care trăim, ci mai mult îl complinește, dezlegându-l de prezent și făcând din trecut și imanent punți pentru devenirea umană.”

Emil Pop