Muzeul Limbii Române din Cluj a luat naştere ca o consecinţă a Marii Uniri. Întemeietorul lui a fost omul de cultură şi lingvistul de talie mondială Sextil Puşcariu (1877‑1948), primul rector al Universităţii clujene recent înfiinţate. Instituţia creată de el a fost un răspuns la marile deziderate ale ştiinţei româneşti de care avea nevoie ţara în noile condiţii. Desigur că modelul de la care a plecat a fost Institutul de Limbă Română pe care lingvistul german Gustav Weigand l‑a fondat în 1893 la Universitatea din Leipzig, al cărui membru a fost în perioada studiilor sale universitare din Germania. Pe de altă parte, Muzeul a răspuns unei cerinţe imediate pe care el o avea în vedere şi anume: realizarea Dicţionarului Limbii Române, sarcină pe care el o primise în 1906 de la Academia Română, dar şi instituirea unui cadru mai larg, formativ şi interpretativ, privind studiile dedicate limbii.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.