„…în timp ce călcam precaut pe holul acesta alb,
m-am gândit, bineînțeles, o nenorocire nu vine niciodată singură,
dar fericirea?…” (Geneviève Damas)

Anita Beauthier este fericită. Locuiește la Lyon, într-o casă mare și superbă, înconjurată de o grădină plină de flori, are un soț care o iubește (și care, pe deasupra, lucrează la o bancă, fiind director de agenție), doi copii și un câine de rasă. Se consideră privilegiată, pentru că nu trebuie să lucreze, dar are totuși un program zilnic pe care îl respectă cu sfințenie (merge la sală, la plimbare, la cumpărături, la clubul de lectură), niște convingeri adânc înrădăcinate, pe care nici măcar nu se gândește să le pună sub semnul întrebării. Într-un cuvânt, o viață perfectă. Sau… aproape perfectă, dacă ținem seama că în afara marilor sale certitudini și a aparențelor bine poleite, se ascund lucruri despre care Anita nu vrea să vorbească. Sau pe care, la început, pur și simplu nu le poate înțelege și accepta. Cititorul află toate acestea din romanul Fericire al scriitoarei belgiene Geneviève Damas. O carte care aduce în discuție, cu mult curaj, dar și cu un talent pe măsură, numeroase probleme ale zilelor noastre și care realizează, indirect, și o grăitoare frescă a societății contemporane, atât de pasionată de imaginea exterioară, încât adesea pierde din vedere tocmai ceea ce contează cu adevărat.
Apărut în anul 2014, Histoire d’un bonheur s-a bucurat de mare succes atât la publicul cititor, cât și la critică, consolidând prestigiul autoarei – afirmată deopotrivă ca dramaturg și scenarist – care se impusese odată cu excelentul roman de debut Si tu passes la rivière (2011), și pregătind terenul pentru viitoarele sale creații, Patricia (2017) și Bluebird (2019). Avem de-a face cu un roman construit pe baza a patru voci narative, veritabil text polifonic, căci prin intermediul celor patru personaje care își expun pe rând punctele de vedere (Anita însăși, cumnatul ei, Simon, desfigurat în urma unui accident, Nathalie, vecina sa confruntată cu infidelitatea soțului și cu destrămarea căsniciei și Noureddine, băiatul provenit dintr-o familie sărmană de imigranți), vom avea o imagine completă a vieții Anitei, dar și a repeziciunii cu care multe dintre vechile convingeri i se prăbușesc, iar într-o clipă lumea ei se schimbă. Dar și a salvării neașteptate pe care o descoperă protagonista în Noureddine, adolescentul problemă, prematur încercat de viață, pe care îl cunoaște în ziua în care îi ține locul lui Solange, prietena sa, la un centru social menit a-i ajuta pe copiii defavorizați să-și facă temele și să se integreze în societate. Dincolo de subiectul în sine, cartea vorbește despre singurătate și imposibilitatea comunicării – în cuplu sau în familia extinsă –, despre dificultatea stabilirii unor relații interumane reale, bazate pe sentimente, iar nu pe aparențe, despre nevoia eliberării de sub tutela clișeelor de gândire și de comportament și, deopotrivă, din chingile unei societăți prea puțin dispuse să-i accepte pe cei care se diferențiază de modelele unanim acceptate.
„Am încercat să găsesc limbajul cel mai potrivit pentru fiecare personaj”, spunea Geneviève Damas, referindu-se la romanul acesta. „În teatru, totul e cumva mai ușor”, va continua ea, „căci ai la dispoziție costumele, lumina și decorurile pentru a sublinia un detaliu sau altul. Însă romanul trebuie să surprindă totul doar prin intermediul cuvântului, căci limbajul e unicul resort de care dispune în mod real.” Iar personajele din Fericire sunt, într-adevăr, perfect definite prin propriile lor cuvinte, prin ceea ce spun, dar și prin modul în care spun totul și se raportează la lumea din jur. Câteva vorbe ori un simplu gest au darul de a defini o întreagă situație și de a-l/ a o caracteriza succint pe cel/ cea care are cuvântul, de la atât de prețioasa (la început…) Anita, la necizelatul Noureddine, la taciturnul și retrasul Simon sau la dezorientata Nathalie. În acest fel, romanciera abordează și problema identității, a relației dintre adevăr și iluzie, dintre aparență și esență, dar reușește și să sublinieze că identitatea fiecărei ființe umane e mult mai complexă decât s-ar putea bănui la prima vedere. Ancorată în realitatea contemporană, scriitoarea belgiană demonstrează, fără a ține vreo prelegere și fără a se îndrepta spre inutilele și aridele teoretizări, că societatea ne influențează pe fiecare în parte, însă ne și pune în gardă cu privire la pericolul conformării depline în fața convențiilor – iar aceste idei se vor regăsi și în romanul său următor, Patricia, axat pe descrierea dramelor determinate odată cu valurile succesive de migranți care au ajuns în Europa, venind mai cu seamă din nordul Africii. „Misiunea mea”, consideră Geneviève Damas, „este să vorbesc despre ce se întâmplă în lume în fiecare zi, practic, sub ochii noștri. Știu că trebuie să fiu prezentă aici și să fac din textele mele un moment de meditație și, dacă e nevoie, un semnal de alarmă față de unele realități ale zilelor noastre.”
Și exact asta face scriitoarea în Fericire. Scrutează cu atenție, cu empatie, dar și cu luciditate multe dintre realitățile de azi, încercând să ofere nu soluții unice la probleme mult prea complexe pentru a avea vreo soluție unică, ci o mai adecvată înțelegere a acestora. De pildă, Anita află că fiul său, mult iubitul ei Hervé, e homosexual. Și declară (în primul rând, în fața ei înseși) că acesta suferă de o boală care trebuie tratată, care poate fi tratată, căreia ea însăși se simte datoare să-i caute un leac… E silită să accepte că mariajul ei e departe de a fi perfect, că prejudecățile o împiedicaseră să-l înțeleagă cu adevărat pe Simon, cumnatul său, dar și pe Nathalie, vecina – cu atât mai mult, cu cât între cei doi se va înfiripa o poveste de iubire. Și, mai ales, trebuie să recunoască în Nourredine nu doar un copil problemă și un adolescent care nu știe să vorbească și să se poarte în lumea bună, ci o salvare pentru ea, o salvare care vine în cel mai neașteptat, dar și cel mai critic moment al existenței sale („Că suntem la fel, Bunita. De la durere. Că ne doare la fel”, după cum se exprimă băiatul, sintetizând totul în aceste câteva cuvinte simple.)
Ce (mai) poate însemna, în aceste condiții, fericirea?… O viață îndestulată, tihnită, lipsită de orice îndoială? Confortul unei case elegante, bine mobilate și utilate și rutina liniștitoare a drumurilor făcute la cumpărături ori la coafor? Sau căldura omenească descoperită pe neașteptate, vulnerabilitatea acceptată, capacitatea de exprimare a adevăratelor sentimente, chiar și cu prețul suferinței? Romanul lui Geneviève Damas își provoacă cititorul să mediteze asupra tuturor acestor întrebări, prin intermediul unor personaje de neuitat și al unor întâlniri extraordinare care se produc între acestea. Căci Fericire e și povestea impresionantă a unor drumuri ale destinului care se întretaie și se întâlnesc, aducând alături oameni care, aparent, n-ar avea nimic în comun, dar care, privindu-se mai atent unii pe ceilalți, descoperă în vecin, în cunoscut, în cel de alături, pe aproapele pe care, în fapt, nu l-au avut până atunci. Ori pe care, din comoditate, indiferență, rutină, nu l-au recunoscut niciodată.
Tihna și fericirea aparentă a existenței Anitei sunt date peste cap de mici întâmplări neprevăzute, iar ea, inițial, nu știe cum să facă față situațiilor cu care e confruntată altfel decât vorbind. Vorbind fără încetare, uneori necontrolat, pentru a-și ascunde temerile și îndoielile, nesiguranța, singurătatea și nefericirea. Viața ei devine o adevărată aventură, mai ales după ce-l cunoaște pe Noureddine, toate mecanismele de apărare de care se folosise anterior fiind, pe dată, anulate de franchețea băiatului, de întrebările lui, de privirile sale iscoditoare, de adevărul în care el se încăpățânează să creadă, în ciuda lumii aparențelor în care trăiește. Gata-gata să fie exmatriculat de la școala pe care o frecventează, Noureddine se va repune pe linia de plutire în mare măsură cu ajutorul Anitei, va realiza că poate fi plăcut să înveți și că modelul marilor figuri istorice precum Napoleon poate fi de ajutor în cele mai neașteptate situații – inclusiv pentru a trece clasa… Iar Anita va fi silită să recunoască, mai întâi doar pentru ea însăși, că stabilitatea și confortul existenței sale anterioare nu însemnau nimic, doar o împiedicau să observe, să comunice, să vadă. Să trăiască.
În afara Anitei, personajul cel mai bine definit și caracterizat este, desigur, Noureddine (în primul rând, prin intermediul limbajului excelent mânuit de către autoare – și excelent transpus în românește, o mențiune specială trebuind făcută cu privire la foarte reușita traducere în limba română a acestui roman, semnată de Alina Pelea, apărută la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, în Colecția belgica.ro). Dar și Simon sau Nathalie sunt extrem de bine individualizați, fiecare având, sugestiv descris, propriul univers interior, la fel ca și propriile iluzii și deziluzii trăite până la capăt. Un adevărat tur de forță la nivel lingvistic, dar și la acela al structurii și strategiilor narative utilizate, Fericire este un roman impresionant, aparent atât de simplu, însă atât de sugestiv, despre semnificațiile fericirii – dar și despre formele insidioase pe care, nu o dată, nefericirea umană le poate îmbrăca… O carte care vorbește, cu mijloacele literaturii, despre eșec și pierderi, despre singurătate și iluzie, dar și despre puterea speranței și despre nevoia oamenilor de pretutindeni și de oricând de a crede în (mai) bine.

Geneviève Damas, Fericire.
Traducere și note de Alina Pelea, Editura Casa Cărții de Știință, 2022