Doi

     „Poeziile lui Mihai Gligan respiră o regie proprie, în care emoția se lasă camuflată de imagini șocante, percutante, adesea livrești. Poemele conțin un existențialism fragil, cu o raportare însetată spre o ființă totală, care să-i asigure o stabilitate durabilă, dincolo de măștile programate spre rutină. Corăbii, ceață, singurătăți, așteptări umede, oglinzi imperfecte, nopți de cianură, iată un decor devastator, pe care Mihai îl strunește cu un talent echilibrat, original.

     Ligia Murășan nu-și dezminte vârsta adolescentă, consfințind-o cu un sentimentalism al căutărilor întretăiate, al descoperirii iubirii, chiar dacă panglicile de plumb trezesc inocența spre o luciditate diafană, imperfectă. Ligia preferă o candelă arzândă drept ghid și jocul periculos, dar tentant al cioburilor de oglinzi. Eul poetic nu renunță la mărturisiri de foc, chiar dacă scena de metal ascunde viețile în mistere de fildeș. Poemele Ligiei, chiar elaborate fiind, dau senzația de lavă frisonantă.”

Alexandru Jurcan