Verba dicendiîn limbile română şi spaniolă: privire comparativă

Deşi stimulate de învăţarea limbilor străine, cercetările realizate pe principiile comparaţiei în sincronie sau contrastivităţii s-au orientat aproape numai asupra chestiunilor de gramatică, domeniul lexical fiind mai puţin avut în vedere, deoarece aici există o mai mare dificultate în identificarea şi clasificarea fenomenelor. Lucrarea realizată de Alina-Viorela Prelipcean tinde să depăşească această situaţie, reprezentând astfel o întreprindere temerară, deşi cadrul general rămîne unul gramatical, începînd de la grupele de lexeme analizate, format numai din verbe, delimitate din punctul de vedere al conţinutului, dar cu precizarea unor proprietăţi morfosintactice care ţin de gramatică, căci statutul discursiv special sugera identificarea lor. O disociere strictă între latura gramaticală şi cea semantică este, de altfel, imposibilă, aşa cum demonstrează cele mai importante teorii semantice actuale care situează marca gramaticală pe primul loc în demersul analitic, iar clasificările gramaticale vizează în mare măsură referenţii, un aspect ce ţine de interpretarea conţinutului.