Progresul tautologic de sens. Raţiune lingvistică şi ordine istorică

„.Tautologia reuneşte funcţional cele două ordini sau dimensiuni istorice ale retoricii, una explicită, constructivă sau monstrativă, iar cealaltă, argumentativă sau demonstrativă. Sunt asociate, astfel, atât dezideratul inteligibilităţii absolute, explicite, dar univoce, lipsite de ambiguitate, al cele dintâi, cât şi acela al unei inteligibilităţi relative, dar plurivoce, argumentative, ale celei din urmă, în care coexistenţa mai multor interpretări şi sensuri, ca şi progresul de sens şi multiplicarea semnificaţiilor, sunt admise nu numai drept legitime, ci şi ca absolut necesare, din perspectiva acţiunii retorice persuasive.” (Mihai Breaz)